Epilarea definitivă cu laser funcționează pentru toți?
Ai multe întrebări care te frământă în legătură cu epilarea definitivă. Este o procedură sigură? Este potrivită și pentru mine? Epilarea definitivă cu laser funcționează pentru toată lumea?
Vom încerca să îți oferim răspunsurile pe care le cauți.
Pentru început este important să știi că acest proces presupune răbdare.
În funcție de zona corpului, firul de păr crește în ritmuri diferite. Tratamentul de epilare definitivă cu laser necesită aproximativ 6 – 12 ședințe, efectuate la intervale de 4 – 10 săptămâni, în funcție de zona tratată. Procedura nu funcționează decât dacă ai răbdare să finalizezi toate ședințele necesare.
Planul de tratament (număr de ședințe, frecvența lor) se face individualizat, pentru fiecare pacient în parte. Pentru atingerea rezultatelor dorite este necesar să te asiguri că poți respecta protocolul de tratament, inclusiv intervalul fix dintre ședințe.
Pentru rezultate eficiente, sunt importante tipul pielii, culoarea părului și textura firului de păr.
Inițial, procedura de epilare definitivă cu laser era potrivită doar pentru persoanele cu părul închis la culoare și pielea albă, deoarece laserul putea identifica cu ușurință firul de păr. Din fericire, tratamentul de epilare definitivă cu laserul Primelase HR Excellence se pretează pentru toate tipurile de piele, chiar și pentru cele mai sensibile. Fasciculul de lumină poate fi folosit pentru o epilare perfectă a fiecărei părți a feței și a corpului, obținând o piele netedă, strălucitoare și catifelată în timp scurt.
Epilarea definitivă cu laser costă foarte mult.
Îndepărtarea părului nedorit cu ajutorul tehnologiei laser nu este ieftină. Dar odată ce o vei alege, te vei convinge că este o investiție care merită. Economisești foarte mult timp (care este de fapt cea mai prețioasă resursă) și în timp, economisești bani, pe care i-ai fi cheltuit pe alte produse pentru epilare.
În plus, plătești pentru calitatea serviciilor, pentru profesionalismul specialiștilor și pentru calitatea echipamentului laser utilizat în clinică. Cele mai bune rezultate le vei obține într-o clinică specializată, cu personal calificat, experimentat, care cunoaște foarte bine protocolul de tratament.
Calitatea aparatului, experiența personalului și măsurile de siguranță respectate în cabinet sunt foarte importante.
Este important să te documentezi foarte bine înainte de a alege cabinetul în care vrei să urmezi tratamentul de epilare definitivă. În caz contrar, pot apărea efecte adverse neplăcute, precum: vezicule, arsuri, cicatrici, hiperpigmentări.
Performanța și puterea echipamentului utilizat sunt de asemenea, reprezentative pentru eficiența tratamentului de epilare definitivă.
Q Estetic oferă garanția calității și a celor mai bune rezultate, fără riscuri și cu efecte secundare minime. Noi utilizăm echipamentul Primelase HR Excellence, un laser de top, cu cea mai înaltă putere de pe piață (4800 W) și o tehnologie unică de reducere a disconfortului din timpul tratamentului de epilare definitivă și laserul Clarity II Alexandrite, unic în zona Moldovei.
Fii realist, nu te aștepta ca rezultatele tratamentului de epilare definitivă cu laser să dureze o viață.
Din păcate, există cazuri în care tratamentul de epilare definitivă nu funcționează. Acest lucru se poate datora unor modificări hormonale sau de administrarea unor medicamente fără prescripție medicală. De cele mai multe ori, însă, cauzele pentru care epilarea definitivă nu funcționează se datorează echipamentului, personalului care efectuează procedura și protocolului de tratament.
Pentru menținerea rezultatelor dorite, sunt necesare ședințe de întreținere la o anumită perioadă, în funcție de vârsta la care se face epilarea, de gradul de pilozitate și de structura firului de păr.
Tratamentul de epilare definitivă cu laser este total contraindicat femeilor însărcinate, persoanelor cu plăgi deschise, ulcerații sau cicatrici recente, persoanelor care se află sub tratament cu antibiotice sau retinoizi, precum și celor care prezintă leziuni precanceroase sau canceroase cutanate.
Imediat ce vei trece pragul clinicilor Q Estetic te vei convinge că ești în locul potrivit, iar specialiștii noștri vor răspunde cu mult drag și răbdare întrebărilor tale, oferindu-ți încredere că te afli pe mâini sigure.
Dacă ești hotărât să testezi epilarea definitivă, articolul Cum să te pregătești înainte de prima ședință de epilare definitivă cu laser rezumă principalele aspecte de care trebuie să ții cont înainte de prima ședință de epilare.